Cotidiene si nu numai

Noi suntem născuţii secolui trecut. Asta înseamnă că facem parte din istorie? Nu! Pentru noi că am făcut istoria prin suferinţa noastră. Vedem, îngroziţi, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei şi realizăm că noi o să plătim pentru ea în jur de 50 de ani. Pe vremea noastră, o casă era cât o Dacia, puţin mai mult decât un Lăstun sau un Oltcit. Adică atât cât îţi dădea CEC-ul voie să economiseşti.

Noi suntem printre ultimele generaţiii care au mai jucat Ascunselea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace sau Chibrituri. Suntem ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani.

Suntem cei care avem amintiri pe retină primii paşi ai omului pe Luna, care ne-am jucat pe jocurile video pe televizoarele Olt. Vă mai aduceţi aminte de Super Mario Bross? Noi mâncam chiftele sau pârjoale. Dar, datorită nouă, au venit în ţară hamburgherii. Noi mâncam polonezi şi crenwurşti şi nu câini fierbinţi.

Am fost ultimii Şoimi ai Patriei

Noi beam Bragă, Cico, suc, nu chimicalele cu care topeşti carnea. Vă aduceţi aminte de alviţă, de linguriţa cu şerbet într-un pahar cu apă cu care ne întâmpinam musafirii? Noi nu am purtat nici jeanşi elastici şi nici pantaloni evazaţi, pentru că miliţienii ne băteau pe străzi sau ne tundeau bretoanele dacă le lăsam să crească, precum cei de la The Beatles sau The Rolling Stones.

Ascultam, pe ascuns, Top 20 şi Metronom la Radio Europa Liberă. Făceam chefurile cu Tesla şi Makai, cu acele casetofoane made in Poland. Noi eram cei care făceam coadă la orice şi ne plimbam cu o sacoşă de sfoară în buzunar, că poate găseam ceva de cumpărat.

Dacă beam o sticlă de Pepsi eram fericiţi o lună. Noi am dat treapta întai şi a doua, dar fără grile la admitere. Am fost ultimii Şoimi ai Patriei, Pionieri, Utecişti şi am făcut paramilitarele, muncă voluntară pe câmpurile patriei, la inundaţii, la struguri, pe şantierele tineretului. Am cântat la aniversări Mulţi Ani Trăiască, nu Happy Birthday, Andrii Popa, nu manele. Noi v-am adus printr-o revoluţie să vedeţi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks şi partea a doua de la Dallas, ca să ştiţi cine a tras în Bobby.

Am ascultat muzică şi la difuzor, dar şi plăci la pick-up. Dădeam 26 lei pe un album de muzică românească şi 42 lei pe unul cu puţinele formaţii pop engleze, pe care le scoteau bulgarii, polonezii sau chiar şi sovieticii. Nu ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce s-a certat Mila cu Shiro, şi asta pentru că nu aveam decât pe Bălănel şi Miaunel, pe Mihaela, care ne obliga să ne culcăm înainte de muzica aia infernala a Telejurnalului.

Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram ca să ieşim afară. Abia aşteptam, la chefuri, pe care le mai spuneam şi ceaiuri,chindii sau paranghelii, să jucăm Fântâniţa sau Flori, fete sau băieţi, Sticla, Adevăr sau provocare, şi orice ne mai dădea un pretext să pupăm.

20 de litri de benzină pentru maşini incomode

Noi şi iarăşi noi, suntem cei care încă au mai cerut (sau li s-a cerut) prietenia, cei care mergeam la părinţii fetei, în costum şi cravată, ca să o putem invita la bal, discotecă sau film, cei care încă roşeau la cuvîntul sex şi ne uitam pe gaura cheii când diriginta, în clasa a cincea, făcea primele lecţii despre menstruaţie şi noi ne închipuiam că este o boală. Suntem cei care dădeam cu banul, care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apa şi să le aruncăm de la etaj. Suntem cei care, la ora 22.00, eram daţi afară din restaurante pentru că se închideau şi puneau scaunele pe mese.

Trebuia să stingem televizoarele pentru că se termina emisiunea şi trebuia să te culci pentru că ei ne stingeau lumina în case sau pe străzi. Suntem cei care aveam dreptul la 20-30 litri de benzină pe luna, pe cartelă, ca să ne putem bucura de maşinile acelea proaste şi incomode. Stăteam două ore la coadă la sifoane şi alte două ca să cumpărăm două kilograme de carne de porc şi doi pui. Suntem cei care desenam, cu vopsea, pe cârpa bascheţilor chinezeşti trei dungi, ca să ne dăm mari că erau Adidas.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchere şi cotiere, nu am avut scaune speciale pentru copii în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau, din greşeală, pe jos. Nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu câinii şi pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbuteliată. Ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam. Noi am fost acolo când s-a tras la Revoluţie sau când Roman, Iliescu au trimis minerii şi imeghebiştii să ne rupă picioarele, pentru că aveam părul lung, blugi sau barbă.

Am fost cei care am sperat că vom alunga comunismul, că vom aduce pe Ion Raţiu, ca prim-ministru şi pe Regele Mihai pe tron dar, de câte ori mergeam mai convinşi la urne, tot Iliescu ieşea mai abitir, distrugându-ne tinereţea. Am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, am râs la bancuri cu Bulă, am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, cei care mai ţinem minte emisiunea Feriţi-vă de măgăruş.

Suntem primii care ne-am luat lumea în cap şi am preferat să fim căpşunari, decât corupţi sau corupători, să ne minţim că suntem bine şi să trimitem banii în ţară, cei care, atunci când venim în vizită în România să arătăm tuturor poze pe care le-am făcut cu maşinile altora, casele şi piscinele celor unde facem curat. Acum suntem obosiţi, poate bătrâni pentru mulţi dintre voi, dar suntem cei care ne-am sacrificat ca măcar voi să fiţi cât de cât bine şi să aveţi o ţară şi nu un teritoriu, să fiţi un popor şi nu o populatie.

Noi suntem o generaţie de învingători, de visători, dar şi de învinşi de către un sistem care ne-a dat termen de 20 de ani ca să ne transformăm în nişte sily people, aşa cum prevestea Brucan. Au trecut cei 20 ani şi nouă tot nu ne vine a crede că avea dreptate.. Noi suntem tot ceea ce am vrut şi putut şi poate, în curând, nu vom mai fi … Noi